12 medalii pentru tinerii scrimeri sprijiniți de Autonet

12 medalii pentru tinerii scrimeri sprijiniți de Autonet

Între 24 iunie și 5 iulie, Sala Floreasca din capitală, este gazda Campionatului Național de Scrimă pentru copii. În buna tradiție a școlii sătmărene de scrimă, spadasinii CS Satu Mare, club susținut de Autonet Import, au obținut nu mai puțin de 12 medalii, dintre care șase de aur, precum și numeroase calificări pe tabloul principal, în cele trei categorii de vârstă.

Primele titluri au venit la categorie U13, în competiția destinată fetelor, în care ambele spadasine din finală reprezentantele clubului sătmărean, care a dat astfel, atât campioana cât și vicecampioana concursului. Mai mult, chiar și o medalie de bronz a fost adjudecată de o sportivă a CS Satu Mare.

Competiția feminină a continuat să fie dominată de scrimerele clubului sprijinit de Autonet Import, acestea reușind să obțină încă un aur, la U11, dar și un bronz la U9. Fetele de la CS Satu Mare au strălucit nu numai individual, dar și în echipă, reușind să devină campioane naționale la categoria U13, un titlu care încununează performanțele excelente ale sportivelor și antrenorilor lor.

Au urmat băieții să iasă la rampă, reușind, la rândul lor să strălucească. La U13, spadasinii sătmăreni au egalat performanța extraordinară a colegelor lor, obținând și ei o tripletă aur – argint – bronz. De asemenea, este demn de luat în seamă că, la această categorie de vârstă, dintre cei mai buni 16 sportivi, 8 au fost de la CS Satu Mare.

Colecția de medalii a fost completată cu încă un aur la băieți U11, tânărul spadasin de pe Someș câștigându-și categoria într-o manieră categorică și devenind, astfel, campion național. Același rezultat de excepție a fost atins și la cea mai mică dintre categorii, U9, în plus, aici fiind obținută și o medalie de bronz, ambii scrimeri ai clubului care au pornit la această categorie urcând, astfel, pe podium.

Autonet Import transmite multe felicitări acestor copii dedicați și talentați, precum și antrenorilor care îi conduc pe acest drum anevoios al excelenței sportive. Compania noastră este mândră că are oportunitatea de a sprijini acest sport nobil și pe tinerii minunați care îl practică.