După prima etapă de maraton, Mani Gyenes urcă pe 11 la Rally 2

În 12 ianuarie s-a desfășurat prima etapă de maraton a Dakar 2023, iar Mani Gyenes a ajuns cu bine la finish și a avansat o poziție în clasamentul categoriei Rally 2. În ierarhia generală, riderul Autonet Motorcycle Team se află pe locul 30, obținut în etapa anterioară.

Intrarea în deșertul Rub al-Khali (Pătrimea Goală) a concurenților din Raliul Dakar, a coincis cu prima etapă de maraton. Aceste etape impun restricții serioase în ceea ce privește întreținerea și repararea motocicletelor. Astfel, la sfârșitul etapei, Mani Gyenes și ceilalți competitori, nu au avut acces la scule, piese de schimb sau anvelope.

Etapa a 11-a s-a întins pe un total de 427 de kilometri, din care 274 în regim de probă specială. Startul s-a dat din Shaybah, același loc unde concurenții se vor întoarce la sfârșitul etapei a 12-a.

Urmează să ne întoarcem în bivuacul din Shaybah, la sfârșitul unei etape de 374 de kilometri, cu o specială de 185 de kilometri. Ne vom bucura cu toții de dune și lacuri secate. Cea mai mare provocare va fi porțiunea cu fesh-fesh, adică un tip de nisip care arată ca fiind solid, însă se comportă ca un noroi moale,” a spus Mani Gyenes, #34, Autonet Motorcycle Team.

Dakar 2023 se încheie duminică, 15 ianuarie, în capitala provinciei estice a Arabiei Saudite, orașul-port Dammam.