Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team, locul doi la Original by Motul în Dakar 2025
Mani Gyenes are un parcurs constant în cel mai dificilă competiție motorsport din lume, Raliul Dakar, ediția 2025. După trei etape parcurse, care au inclus extrem de solicitanta stagiune 48h Chrono, sportivul sătmărean ocupă locul 33 în clasamentul general al motocicliștilor și locul secund în categoria Original by Motul, în care competitorii nu beneficiază de asistență tehnică.
Dakar 2025 reprezintă cea de-a 15-a ediție la care Mani Gyenes ia parte, el fiind deja o legendă a competiției. Anul acesta, participanții au de parcurs peste 7.700 de kilometri prin terenul dificil al Arabiei Saudite.
După prologul din 3 ianuarie și prima etapă, a urmat una dintre cele mai grele, dacă nu cea mai grea a raliului, Chrono 48h. Aceasta reprezintă o buclă de peste 950 de kilometri, care trebuie parcursă în 48 de ore. Concurenții și-au petrecut noaptea într-un bivuac în deșert, primind de la organizatori doar un cort, saltea, un sac de dormit și o rație militară.
Emanuel Gyenes, #34, Autonet Motorcycle Team: “După Chrono 48 am fost destul de obosit. În prima zi am făcut 600 de kilometri, iar în a doua 350. A fost o probă foarte lungă și foarte grea, am avut niște dune prin care a fost foarte dificil de trecut. Cu toate astea, per ansamblu, a fost o etapă bună pentru mine.”
Etapa a treia, desfășurată în 7 ianuarie, între orașele Bisha și Al-Henakiyah a fost un a foarte rapidă, cu multă piatră în prima parte. Mani a terminat proba pe locul 30, în 4 ore, 8 minute și 54 de secunde. La general, sportivul Autonet Motorcycle Team este pe locul 33 la general și pe doi în categoria sa.
Dakar 2025 are loc între 3 și 17 ianuarie și se întinde pe parcursul a 12 etape. Este a șasea oară când rally-raid-ul este găzduit de Arabia Saudită, iar traseul conține zone cu multă piatră tăioasă, zone rapide în canioane, traversări de ueduri, zone cu iarba cămilei, fesh-fesh și deșertul Rub'al Khali, cunoscut și sub numele de Empty Quarter, un deșert cu multe lacuri secate printre dune.
Colegii și prietenii de la Autonet Import îi urează lui Mani Gyenes mult succes și îl așteaptă să se întoarcă sănătos.