Noul concept de service AllTrucks îi urează “bun venit” primului său membru din România

Din a doua jumătate a anului, ateliere din România pot beneficia de serviciile AllTrucks Truck & Trailer Service, un concept de service, care se adresează service-urilor de camioane, atât independente cât și celor de marcă, oferind serviciile și know-how-ul celor mai mari furnizori ai industriei autovehiculelor comericale și, totodată, fondatorii acestui concept: Bosch, ZF și Knorr-Bremse.

’’Ne bucurăm să inaugurăm și în România rețeaua AllTrucks Truck & Trailer Service. Ne dorim ca prin parteneriatele create să devenim liderii acestui segment, și anume cel al vehiculelor comerciale, oferind servicii de înaltă calitate alături de partenerii nostrii Bosch, ZF, si Knorr-Bremse. Este un prim pas important în ceea ce privește ambiția și obiectivul de a oferi servicii de top și pe piața vehiculelor comerciale și agro din România. Asigurăm, și pe mai departe, mobilitatea pe toate segmentele pieței auto.’’, declară Daniel Schuszter, Manager Technic al Autonet Import România.

Primul atelier AllTrucks va fi inaugurat în orașul Carei, din județul Satu Mare și își va desfășura activitatea cu cele mai avansate tehnici și procese full-service, pentru a satisface necesitățile de pe piața service-urilor de autovehicule comerciale și agro.